11 septembrie 2006

Primul război mondial. La matineu.

Sâmbătă am fost pe front. La război, adică. Am fost la câţiva metri de focurile de armă, tunurile mi-au asurzit urechile, fumul mi-a umplut plămânii si mi-a iritat ochii. De o parte erau bulgarii, de cealaltă românii. Erau şi câţiva germani, i-am recunoscut după căştile inconfundabile. Românii au cam fost învinşi până la urmă din ce am văzut eu dar am fost asiguraţi că „deşi pe moment s-au retras, trupele româneşti nu au pierdut bătălia”.
Sau, cum ar spune unii, aproape am câştigat.
Partea buna e că, spre deosebire de 1 Decembrie, de data asta am prins o porţie de fasole cu cârnaţi, direct din bucătăria armatei române. Mă rog,...cârnaţi nu mai erau când mi-a venit mie rândul... dar fasolea,...ce bună a fost fasolea !!!