Mocăniţa şi vaca

Să te entuziasmeze plimbatul cu mocăniţa e ca şi cum ai exulta că cinci bărbaţi necunoscuţi fac sex cu o tipă pe care ai urmărit-o ani de zile în şir. Farmecul locomotivei cu aburi e absolut de înţeles atunci când eşti conductor, atunci când te murdăreşti din cap până în picioare de funingine, când arunci cu lopata cărbuni, tragi şi împingi de manete, cu alte cuvinte atunci când contribui direct la punerea în mişcare a acestei mici bijuterii care este locomotiva cu aburi, atunci când eşti parte din toată această mică legendă vie.
Dar a sta în vagonul de pasageri şi a te minuna de toate acestea ore în şir fără să-ţi doreşti cu adevărat să fii acolo, asta miroase a voyeurism, după mine. Şi când faci asta timp de şase-şapte ore (cam atât durează tura cu mocăniţa), voyeurismul se transforma în plictiseală, dezinteres şi, în final, într-un pui de somn pe umărul pasagerului de lânga tine.
N-am înţeles însă ce-au avut cu vaca !?... Pe ea de ce au chinuit-o ?